Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a acuzat faptul că CFR ar fi favorizată de arbitraje și a propus chiar un protest în acest sens. Răspunsul ardelenilor nu a întârziat să apară, iar Iuliu Mureșan, președintele CFR-ului, recomandă ca oamenii care conduc cluburile să își focalizeze atenția mai mult pe greșelile jucătorilor și antrenorilor proprii și mai puțin pe cele ale brigăzilor de arbitri.
„E păcat. Niciun club nu se ocupă cu așa ceva. Dacă s-ar ocupa, organele abilitate ale statului ar trebui să ia măsuri. Se întâmplă. Uneori nu ni s-a dat nouă penalty și au primit alții. Acum am primit noi… Noi nu îi criticăm pe arbitri dacă greșesc
A fost o fază în care cred că Găman nu era poziționat bine pentru a vedea. Era în linie cu jucătorul care a făcut acel penalty și ar fi trebuit să se consulte cu tușierul, care să îi spună ce a fost. În unele reluări pare că e henț, dar în altele nu. De ce nu s-a băgat tușierul? Era obligația lui.
Arbitrii greșesc așa cum greșesc toți. Sunt de acord. Dar de ce nu vedem și greșelile noastre, ale antrenorilor sau ale jucătorilor?„, a declarat Iuliu Mureșan la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER